Când sunt copiii noştri mici
Noi pentru ei suntem TĂTICI!
Ce gingaş e, şi sună bine:
„TĂTICULE, mi-e dor de tine!”
Dar anii trec şi, deodată,
Tu nu mai eşti TĂTIC, eşti TATĂ!
Dar şi aşa, tot sună bine:
„TATĂ, îmi este dor de tine!”
Dar cresc, nu le mai eşti pe plac...
Din TATĂ, tu devii BABAC...
Şi vorba sună trist şi gol:
„BABACULE, mai dă-mi un pol!”
Dar viaţa e un foc de paie
Şi, vrei nu vrei, ajungi TATAIE,
Iar vorba ta, în râs e luată:
„TATAIE, ia mai las-o baltă!”
Şi-n anii care-ţi mai rămân,
Te vor numi doar ĂL BĂTRÂN
Şi vorba lor te năuceşte:
„BĂTRÂNE, ce-ţi mai trebuieşte?”
Copile, tu să ai ştiinţă,
Am fost un tată cu credinţă
Şi din puţin, de-a fost să fie,
Eu am răbdat, şi ţi-am dat ţie...
Dar fă-mi, te rog, o bucurie.
La cimitir, de vii la mine,
Să-mi zici ca în copilărie:
„TĂTICULE, mi-e dor de tine....!!!!”
Noi pentru ei suntem TĂTICI!
Ce gingaş e, şi sună bine:
„TĂTICULE, mi-e dor de tine!”
Dar anii trec şi, deodată,
Tu nu mai eşti TĂTIC, eşti TATĂ!
Dar şi aşa, tot sună bine:
„TATĂ, îmi este dor de tine!”
Dar cresc, nu le mai eşti pe plac...
Din TATĂ, tu devii BABAC...
Şi vorba sună trist şi gol:
„BABACULE, mai dă-mi un pol!”
Dar viaţa e un foc de paie
Şi, vrei nu vrei, ajungi TATAIE,
Iar vorba ta, în râs e luată:
„TATAIE, ia mai las-o baltă!”
Şi-n anii care-ţi mai rămân,
Te vor numi doar ĂL BĂTRÂN
Şi vorba lor te năuceşte:
„BĂTRÂNE, ce-ţi mai trebuieşte?”
Copile, tu să ai ştiinţă,
Am fost un tată cu credinţă
Şi din puţin, de-a fost să fie,
Eu am răbdat, şi ţi-am dat ţie...
Dar fă-mi, te rog, o bucurie.
La cimitir, de vii la mine,
Să-mi zici ca în copilărie:
„TĂTICULE, mi-e dor de tine....!!!!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu